De fiecare dată când plouă mă încearcă un sentiment de melancolie caldă ce mă îndeamnă să cotrobăi în sertarul cu amintiri. Astăzi, în timp ce sorbeam dintr-o cană cu ceai aburind și mai priveam la dansul stropilor de ploaie, am deschis sertarul digital: foldere cu poze mai vechi și mai noi, melodii de suflet și documente de tot felul. Așa am dat peste lucrarea mea de licența despre Calea Victoriei din perioada interbelică și m-am gândit să scriu un rezumat.
Istorii ale Bucureștilor s-au tot scris, istorii ale unor străzi bucureștene, mai puțin. Povestea unei străzi nu înseamnă doar o înșiruire succesivă în timp și spațiu a celor mai reprezentative clădiri, aflate de-o parte și de alta, înseamnă să surprinzi o atmosferă, un stil de viață, o epocă…
Orașele și străzile au, ca și oamenii, viața lor. Dar, în timp ce viața oamenilor este scurtă, viața străzilor, fiind legată de dezvoltarea economico-socială a oamenilor, poate dura și secole. Fiecare stradă spune povești succesive ale vremurilor pe care le-a trăit de-a lungul dăinuirii sale în timpul istoric. Și în acest oraș numit București poate cea mai frumoasă poveste o spune Calea Victoriei!
Trecem pe străzile zilelor noastre grăbiți, fără să ne punem întrebări legate de istoria lor. Pentru mulți dintre noi numele străzilor reprezintă doar indicatoare necesare orientării, sunt doar nume anodine, parte a rutinei cotidiene.
Străzile sunt făcute din oameni, clădiri și amintiri. Și din pași. În Bucureştii paşilor celor de ieri, Calea Victoriei rămâne unică şi emblematică pentru viaţa oraşului de-a lungul a trei secole. Densitatea de istorie politicã, culturalã, economicã, religioasã, edilitar-urbanisticã, de istorie pur şi simplu şi de viaţã trăită, este mai mare aici decât oriunde altundeva. Între cerul şi pământul său se gãseşte scrisã o istorie fascinantã a orașului.
A fost drumul caracteristic al vieţii publice bucureştene, locul unde pulsa o viaţã necontenitã la toate orele din zi, arteră care oferea în lunga sa diversitate spectacolele urbane și peisajele cele mai excentrice.
Calea Victoriei meritã sã-i fie spusã povestea. Povestea sa se construiește cu ajutorul oamenilor care au strãbãtut-o, cu ajutorul clãdirilor ce s-au înălțat de-a lungul timpului şi cu ajutorul amintirilor. Oamenii sunt cei care i-au adus prestigiu, sunt cei care au ridicat-o la statutul de “Mare Doamnã” a oraşului, clãdirile sunt cele care au înfrumuseţat-o şi au diversificat-o iar amintirile sunt cele care i-au creat un stil de viaţã şi o atmosferã aparte.
Putem vorbi cu siguranţã de un mit al perioadei interbelice, la care ne raportãm pentru a arãta o perioadã de efervescenţã economicã, socială, culturalã şi arhitecturalã. Bucureştii din perioada interbelicã este acel loc pierdut şi regretat de nostalgici, este acel oraş care şi-a deschis braţele spre Occident şi a cãutat sã se asemene lui. Este locul unde s-a întâmplat totul!
În acest context, povestea Cãii Victoriei este povestea mirajului bucureștean din perioada interbelicã. “Sãrbãtoare, veselie şi tristeţe: asta este Calea Victoriei” în descrierile epocii.
Specificul de arterã veşnic aglomeratã și efervescentă este uşor sesizabil şi în fotografiile din epocă. Spaţiul cuprins în acest perimetru apare ca un conglomerat urban de oameni, de trãsuri şi de automobile, veşnic surprinse în mişcare. Este o forfotă din care artera se hrãneşte şi prin care ea trãieşte. Este o forfotã care pare sã cânte o muzicã a strãzii, o muzicã specifică a veseliei!
Anii ’30 reprezintã poate ultimul deceniul de glorie pentru Calea Victoriei. La sfârşitul acestei perioade artera îşi va pierde întâietatea din cauza noilor bulevarde moderne. Însã este un deceniu pe care îl trãieşte din plin. Este o epocă de permanentã modernizare şi transformare. Tocmai acest val de modernizare a fãcut ca artera sã-şi piardã specificul şi atmosfera aparte.
Deceniul al patrulea al secolului XX spune ultima parte importantã a mirajului acestei strãzii. A urmat al doilea rãzboi mondial, apoi epoca durã a comunismului şi nimic nu a mai fost ca altãdatã. Calea Victoriei a apus o datã cu Bucureştii vechi!
Loc de promenadã pe vremuri, spaţiu al boemei bucureştene, important vad comercial, Calea Victoriei îşi avea secretele ei, închise în separeurile localurilor şi restaurantele sale, unde „se alcãtuiau guverne”, se puneau la cale treburile statului, se povesteau viitoarele cãrţi și se nășteau idile amoroase.
Ieri Calea Victoriei însemna un stil de viaţã, însemna reproducerea miniaturalã a unei aspiraţii de devenire socialã. Astãzi reprezintã doar o ruinã istoricã, o amintire.
Ieri automobilele se strecurau printre oameni, astãzi oamenii se strecoarã cu greu printre automobile; ieri vedeai o paradă de pãlãrii, astãzi vezi o adevãratã etalare de maşini luxoase; ieri auzeai zumzetul mulţimii agitate, astãzi auzi claxoanele mulţimii grãbite.
Cu cele mai parfumate gânduri,
Ionela
Like this:
Be the first to like this post.
