Cum depărtarea este condiția fiecărei călătorii, simte frecvent o nevoie acută de a-și disprețui apropierea pentru a trăi. Îi place nespus condiția aceasta de călător, însă nu s-a gândit vreodată câte lucruri pierde visând mereu la alteritate.
Așteptarea următoarei dimineți de sâmbată într-o zi proaspătă de luni, lâncezirea unui idei de vacanță într-o duminică banală de apartament, intenția unei vieții viitoare mai disciplinate în fața abundenței, toate acestea nasc gânduri ce îi ocupă constant prezentul. Fiind prea ocupat cu ele, nu își dă seama de singularitatea clipei ce pare infimă în fața acestor proiecții viitoare.
Momentul de aici este înlocuit de cel posibil de acolo, dejucând orice emoție actuală. Ramâne astfel doar un prezent pierdut, gol, care nu-și va lăsa nicio amprentă în sufletul său. Va trăi doar din iluzii, fără a sintetiza clipele de azi în defavoarea faptelor încă nenăscute de mâine. Își va consuma timpul prezent doar pentru a se gândi la cel viitor, iar când va ajunge acolo va face la fel…
Confortul unei zile simple, petrecute acasă, va fi înlocuit de ideea unei alte zile începute în alt loc, în alt timp și în alt mod; savoarea unui pahar de vin servit alături de câțiva prieteni va fi estompată de ideea unui alt soi de vin, cu alt gust și în altă companie; iar cel din oglindă la care se uită va fi înlocuit de un altul mai bun, dar care însă nu există…
Există doar el, cel care nu se poate bucura de acum pentru că este captivul lui atunci, oricât de perfect ar fi cadrul prezent în care se află.
Cu cele mai parfumate gânduri parfumate!
Ionela Ionescu 