Category Archives: Din lanul de lavandă

O nouă vară…

Anul acesta am trăit o altfel de vară, una mai domestică, mai intimă. A fost o vară lentă, în care am râvnit la alte vacanțe, mi-a fost dor de vamă, de valuri și de răsărituri, dar care mi-a dat multe altele. Apoi, marea mea m-a așteptat până la sfârșitul lui august și m-a primit cu brațele deschise. Soarele mi-a mângâiat cu blândețe pielea albă de oraș, apa sărată mi-a curațat toate rănile, infinitatea ei mi-a îmblânzit gândurile.

Am trăit un început de septembrie cald și salin, iar dulceața amurgului de vară a născut pentru mine o altă vară pentru că vara vieții mele abia a început.

Și chiar dacă mi-a lipsit vama, nu aș da această vară nici pe o mie de răsărituri. Știu că ele rămân acolo, consumând alte amintiri, iar condiția lor eternă îmi oferă confortul reîntoarcerii atunci când va veni vremea.

Mă voi întoarce cu siguranță, însă până atunci trăiesc lucruri noi care m-au schimbat. Sunt tot eu, firea romantică și boemă, jovială, însă mult mai împlinită, mai matură. Ca și cum aș fi trăit o mie de veri într-una singură, aș fi colindat toate colțurile lumii, aș fi gustat toate aromele vieții.

Așa am învățat să am mai multă răbdare, să știu să aștept, să mă uit mai des în jur, să simt viața, să zâmbesc mai des, să vorbesc mai mult, să apreciez mai ușor, să critic mai puțin. Așa am înțeles că uneori e mai simplu să lași garda jos atunci când este cazul, chiar dacă acest lucru îți descoperă vulnerabilitatea într-o lume ce se vrea perfectă. Astfel, pe lângă Daria, s-a născut și o variantă mai bună a mea, iar pentru acest lucru îi mulțumesc tot ei!

Cu gânduri parfumate!

ba4c5fe1bea58da022510923565f3028

Anunțuri

Luminiţele din decor

Viața-i colorată, își spune ea, deși e genul de persoană care adoră hainele negre (știe că o salvează accesoriile :)). Așadar, viața-i făcută din culori și lumini și arome, își spune din nou, mai ales în această perioadă a anului. Spațiul îți miroase a poveste, totul în jur e feerie. Asta-i inspiră sărbătorile de iarnă.

Însă astăzi luminițele din decor par doar a pâlpâi…

Ziua a început cu un oarecare iz patologic. Încă de dimineaţă simte că a obosit să mai înţeleagă oamenii şi, după mici dispute, a decis să îşi petreacă ziua acasă, refugiată printre lucrurile sale. O ajută şi perioada, este momentul anului când materialitatea se manifestă cel mai puternic, chiar dacă se prezintă sub gestul oferirii.

Priveşte împrejur şi se regăseşte în rama foto de pe noptieră, în saculeţul cu lavandă uscată, în lumânarea cu parfum de scorțișoară, în toate aceste materii care îi compun universul. Uşor, uşor, începe să se relaxeze şi uită că ceva mai devreme blama toată sensibilitatea care-i curge prin vene. Îşi dă seama că tocmai aceste emoţii o ajută să simtă, să trăiască…

Aşa că îşi petrece ziua printre obiecte dragi, care-i alcătuiesc firescul cotidian… Cumva, simte că a regăsit altarul materialităţii sale: decorul ciclic, de unde porneşte şi se întoarce în fiecare zi. Luminiţele se aprind din nou, puternic, şi ziua se termină călduros, alături de cei dragi şi cele drage.

Sărbatori fericite şi parfumate!

beautiful-christmas-happy-hope-Favim.com-2327106

Sursă foto

Melancolie…

…o stare dulce amăruie, o amorțeală a prezentului, o evocare a timpului petrecut, altfel spus, viața ta în capitole.

Nu am înțeles niciodată de ce starea de melancolie este asociată cu tristețea morbidă, cu apatia, cu depresia, ba mai mult este denumită ca fiind un soi de boală psihică, o stare patologică, o nevroză.

Când, de fapt, melancolia este doar un repaus, o evadare din dinamica cotidiană, o poposire la marginea timpului. E un fel de sală de cinema privată, cu pop-corn la discreție, unde filmul rulează cum vrei tu.

Dincolo de vizionare, melancolia reprezintă o acceptare a efemerității, a faptului că oamenii sunt pasageri în viața ta și a altora. Este o stare de sinceritate, de admitere, uneori chiar de iertare. E drept că aceste lucruri presupun adeseori și anumite schisme interioare, un fel de delir temporar, dar la finele acestora te redescoperi tot pe tine.

Iubesc melancolia de toamnă pentru că are pistrui cărămizii și miroase a scorțișoară; are aburi de intimitate, care uneori se condensează într-o ploaie  ce mă trimite la pervazul ferestrei ca să privesc oamenii și frunzele; este discretă și personală, călduță și domoală, dar totodată vie, efervescentă, plină de prospețime…e melancolia tomnatică care seamănă o nouă „primăvară”!

sursă foto

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Ploaia care plângea

Ploaia îi suspină la ureche, simte cum umezeala stropilor îi pătrunde prin tot trupul, iar aerul cenușiu și rece îi dă o senzație neplăcută de înțepături pe piele. Dintr-o dată începe să transpire, gândurile i se transformă în picături, dar tot ploaia îi șoptește că nu mai e loc.

Plouă fără întrerupere de câteva zile și acum este ca un prizonier în propria cameră.  În prima zi a iubit ploaia, a doua zi s-a jucat cu stropii, a treia zi a început să îi numere, a patra zi a ignorat-o, a cincea zi deja o ura…iar astăzi se simte copleșită.

Începe din nou să se certe cu ploaia, îi reproșează că din cauza sa nu poate să vină vara mult dorită, că deja a stat prea mult. Îi spune că nu o va mai urî, că o va primi din nou cu brațele deschise când va mai dori să vină, dar că acum trebuie să plece.

Dar ploaia nu o mai ascultă, se simte trădată de fata care cândva iubea ploaia și astăzi nu o mai vrea… acum nu mai plouă, plânge!

Sursă foto

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela