Category Archives: Preambul

Cuibul de busuioc

Preambul

Este locul ce adună toate emoțiile mele culinare, timpul dedicat celor dragi, starea de bine pe care mi-o oferă căminul. Este cald, intim, viu, condimentat cu iubire și respect pentru simplitate, natură și autenticitate.

Este universul ce reunește materialitatea și creația gastronomică din viața mea, experiențele trăite și gustate prin diverse locuri. Este locul în care se nasc arome ale vieții…

Mă opresc aici de fiecare dată când simt nevoia să mă retrag puțin din cotidian, și mă regăsesc în fiecare vapor de aromă, fiecare moleculă de gust, fiecare emanație de miros condimentat. Trăiesc intens în acest cuib, iar granițele lui sunt doar limitările mele.

Cuibul de busuioc este și metafora felului meu de a viețui, calm, cald, natural. Așa că mă descopăr din nou în fața voastră, însă de această dată prin gust și savoare. De fapt, ce poate să fie mai plăcut decât relaționarea culinară, în fața căreia lăsăm garda jos de cele mai multe ori și devenim sinceri. Sinceri în preferințe, în gusturi, în delectări. Iar în fața acestui festin voi închina mereu un pahar cu vin!

Prin acest demes nu caut să mă declar expert, ci doar gurmand de meserie. Un gurmand ce savurează în egală masură clipe si arome. Un gurmand al orașului ce caută mereu locuri autentice. Un gurmand al momentului ce se bucură de compania prietenilor. Un gurmand al vieții…

Cred cu tărie că oamenii care iubesc mâncarea sunt şi fericiţi, pentru că aşa cum spune o prietenă, fericirea vine în doze mici însă, adaug eu, important este să fie constante 😊.

Cheers! To be continued…

basil

Anunțuri

Prezentul pierdut…

Cum depărtarea este condiția fiecărei călătorii, simte frecvent o nevoie acută de a-și disprețui apropierea pentru a trăi. Îi place nespus condiția aceasta de călător, însă nu s-a gândit vreodată câte lucruri pierde visând mereu la alteritate.

Așteptarea următoarei dimineți de sâmbată într-o zi proaspătă de luni, lâncezirea unui idei de vacanță într-o duminică banală de apartament, intenția unei vieții viitoare mai disciplinate în fața abundenței, toate acestea nasc gânduri ce îi ocupă constant prezentul. Fiind prea ocupat cu ele, nu își dă seama de singularitatea clipei ce pare infimă în fața acestor proiecții viitoare.

Momentul de aici este înlocuit de cel posibil de acolo, dejucând orice emoție actuală. Ramâne astfel doar un prezent pierdut, gol, care nu-și va lăsa nicio amprentă în sufletul său. Va trăi doar din iluzii, fără a sintetiza clipele de azi în defavoarea faptelor încă nenăscute de mâine. Își va consuma timpul prezent doar pentru a se gândi la cel viitor, iar când va ajunge acolo va face la fel…

Confortul unei zile simple, petrecute acasă, va fi înlocuit de ideea unei alte zile începute în alt loc, în alt timp și în alt mod; savoarea unui pahar de vin servit alături de câțiva prieteni va fi estompată de ideea unui alt soi de vin, cu alt gust și în altă companie; iar cel din oglindă la care se uită va fi înlocuit de un altul mai bun, dar care însă nu există…

Există doar el, cel care nu se poate bucura de acum pentru că este captivul lui atunci, oricât de perfect ar fi cadul prezent în care se află.

The time is now!

Sursa imagine:

Picture1

 

Cu cele mai parfumate gânduri parfumate!

Visul unei nopti de iarna

Notele iuti de ghimbir, aroma de mandarine proaspete si luminitele din cadru ce par stelute dulci de anason, toate acestea dau un aer oriental camerei in care se afla. Decorul se doreste a fi mai degraba unul de sarbatoare, insa aburii emanati de aromele exotice o duc cu gandul la povestile cu Ali Baba si Aladin.

Incepe sa isi imagineze palatul in care Seherezada ii spunea sotului sau cate o poveste in fiecare noapte si zambeste la concluzia gandului: a castiga fiecare zi de viata printr-o noua povestire. Se lasa purtata de decorul seraiului, printre interioare cu coloane de marmura, miniaturi de aur si mozaicuri colorate.

Cumva stie ca viseaza, insa mirajul oriental o cuprinde tot mai adanc… Un eunuc ii devine complice  si ii permite sa traga cu ochiul la ceremonialul haremului, colectie de femei favorite care astepta sa fie prezentate sultanului… sau nu. Un pic intimidata si jenata de context, ii multumeste eunucului pentru generozitate si pleaca mai departe.

Ii atrage atentia o gradina interioara cu miros de rodie si lalele, decorata cu placi de teracota si o masa de fildes. Isi imagineaza aici intalnirea romantica intre un slujitor al palatului si o cadana, si zambeste din nou la gandul bizar si atat de interzis in lumea respectiva. Isi continua plimbarea si ajunge intr-un salon de o frumusete izbitoare: pereti brodati in rosu, covoare persane si un miros cald de ceai si narghilea. Ar mai zabovi putin, intinsa pe una dintre perne, insa simte cum o cuprinde un sentiment ciudat de neapartenta si alteritate.

O trezeste acelasi miros iute de ghimbir pastrat in aerul camerei si priveste pe fereastra pentru a regasi reperul existentei sale. Observa cu surprindere cativa fulgi de zapada si isi da seama ca tocmai s-a trezit dintr-un vis placut de iarna. Adoarme la loc si povestea continua…

Sarbatori Fericite si parfumate!

5e7a244cea9a47cecd9190e88f2a5ba3 (1)

Sursa foto: aici

 

 

Luminiţele din decor

Viața-i colorată, își spune ea, deși e genul de persoană care adoră hainele negre (știe că o salvează accesoriile :)). Așadar, viața-i făcută din culori și lumini și arome, își spune din nou, mai ales în această perioadă a anului. Spațiul îți miroase a poveste, totul în jur e feerie. Asta-i inspiră sărbătorile de iarnă.

Însă astăzi luminițele din decor par doar a pâlpâi…

Ziua a început cu un oarecare iz patologic. Încă de dimineaţă simte că a obosit să mai înţeleagă oamenii şi, după mici dispute, a decis să îşi petreacă ziua acasă, refugiată printre lucrurile sale. O ajută şi perioada, este momentul anului când materialitatea se manifestă cel mai puternic, chiar dacă se prezintă sub gestul oferirii.

Priveşte împrejur şi se regăseşte în rama foto de pe noptieră, în saculeţul cu lavandă uscată, în lumânarea cu parfum de scorțișoară, în toate aceste materii care îi compun universul. Uşor, uşor, începe să se relaxeze şi uită că ceva mai devreme blama toată sensibilitatea care-i curge prin vene. Îşi dă seama că tocmai aceste emoţii o ajută să simtă, să trăiască…

Aşa că îşi petrece ziua printre obiecte dragi, care-i alcătuiesc firescul cotidian… Cumva, simte că a regăsit altarul materialităţii sale: decorul ciclic, de unde porneşte şi se întoarce în fiecare zi. Luminiţele se aprind din nou, puternic, şi ziua se termină călduros, alături de cei dragi şi cele drage.

Sărbatori fericite şi parfumate!

beautiful-christmas-happy-hope-Favim.com-2327106

Sursă foto

Cu titlu de proprietar

Fiecare dintre noi suntem proprietarii unei colț personal în care ne retragem la margine de zi. Este acel moment în care mai găsim o fărâmă de timp pentru noi și pentru gândurile noastre rătăcite. Sunt clipele care plutesc deasupra tezaurelor materiale aflate în vitrinele capitalismului modern.

Lanul de lavandă” este colțul personal  în care îmi așez un scaun de fiecare dată când ies din agitația cotidiană. Titlul de proprietar asupra acestui câmp l-am cumpărat cu sentimente, emoții și trăiri intense. 
În acest loc, fiecare adiere de gânduri capătă un parfum delicat și de neuitat, fiecare unduire violetă a florilor de timp îmi oferă cel mai frumos dans al vieții. Recolta am decis să o adun pe acest blog…
Cine a văzut vreodată un câmp de levănțică nu va uita niciodată miresmele delicate care îți oferă o stare de beatitudine și îți inspiră bucuria de a trăi.
Primele mele rânduri  pe acest blog sunt scrise dintr-un ”lan de lavandă” peste care ”ninge” feeric. Sper sa umplu acest spațiu cu conținut sincer și cald despre lucruri plăcute. Încep activitatea într-o zi specială, dintr-o lună specială, cu mult entuziasm și încredere.
 
Cu cele mai bune gânduri parfumate,
Ionela