Tag Archives: ego

Prezentul pierdut…

Cum depărtarea este condiția fiecărei călătorii, simte frecvent o nevoie acută de a-și disprețui apropierea pentru a trăi. Îi place nespus condiția aceasta de călător, însă nu s-a gândit vreodată câte lucruri pierde visând mereu la alteritate.

Așteptarea următoarei dimineți de sâmbată într-o zi proaspătă de luni, lâncezirea unui idei de vacanță într-o duminică banală de apartament, intenția unei vieții viitoare mai disciplinate în fața abundenței, toate acestea nasc gânduri ce îi ocupă constant prezentul. Fiind prea ocupat cu ele, nu își dă seama de singularitatea clipei ce pare infimă în fața acestor proiecții viitoare.

Momentul de aici este înlocuit de cel posibil de acolo, dejucând orice emoție actuală. Ramâne astfel doar un prezent pierdut, gol, care nu-și va lăsa nicio amprentă în sufletul său. Va trăi doar din iluzii, fără a sintetiza clipele de azi în defavoarea faptelor încă nenăscute de mâine. Își va consuma timpul prezent doar pentru a se gândi la cel viitor, iar când va ajunge acolo va face la fel…

Confortul unei zile simple, petrecute acasă, va fi înlocuit de ideea unei alte zile începute în alt loc, în alt timp și în alt mod; savoarea unui pahar de vin servit alături de câțiva prieteni va fi estompată de ideea unui alt soi de vin, cu alt gust și în altă companie; iar cel din oglindă la care se uită va fi înlocuit de un altul mai bun, dar care însă nu există…

Există doar el, cel care nu se poate bucura de acum pentru că este captivul lui atunci, oricât de perfect ar fi cadul prezent în care se află.

The time is now!

Sursa imagine:

Picture1

 

Cu cele mai parfumate gânduri parfumate!

Flirt…

La prima impresie, locul acesta ticsit cu lume îi pare a fi un malaxor de promiscuitate urbană. Dar, după câteva momente de adaptare vizuală, fundalul efervescent capătă o textură diafană, cu umbre şi contururi amestecate cu fum. A detectat câteva puncte critice, colţuri sonore, pline cu fanfaroni, care din când în când îi distrag atenţia cu manifestări compulsive, dar în cele din urmă reuşeşte să stabilească un echilibru fonic şi vizual în care să se simtă confortabil.

Tot acest efort de a se adapta îi accentuează starea de oboseală şi pentru câteva momente regretă faptul că a răspuns la telefon şi că a acceptat invitaţia din partea amicului său. Îi place să petreacă timp cu el, să poarte discuţii de tot felul, însă în această seară pare să îl enerveze teribil.

Şi totuşi, este acolo, cu amicul lui, printre ciorapi rupţi, tocuri înalte, mirosuri de vampe, priviri parvenite şi maniere uzurpate… aşa că face un efort suplimentar şi intră în joc. Se felicită în minte pentru capacitatea sa cameleonică, ba chiar îşi mai aduce şi câteva complimente în plus…îşi dă seama de excesul de epitete şi zâmbeşte când realizează că, de fapt, duce un exerciţiu de flirt cu el însuşi.

După câteva replici bune, amestecate cu înghiţituri duble de alcool, renunţă la acest moment incestuos şi începe să se uite în jur, lipsit de orice expresivitate interesantă…mediocritatea feţelor vizualizate îl determină să insiste şi în colţurile cele mai întunecate ale localului. Din nou rămâne surprins de bună voinţa de care dă dovadă.

În seara aceasta se simte foarte bine în pielea sa şi nu are nevoie de nimeni care să-i confirme virilitatea. Aşa că renunţă să mai caute printre chipurile de porţelan şi se antamează într-o discuţie cu amicul său. Efervescenţa gândurilor şi alcoolul îl fac să fie foarte vorbăreţ. Ce bine că şi amicul său are chef de palavre.

În tot acest timp, în mulţime, a existat un observator care i-a analizat fiecare grimasă. Deşi e convinsă că subtilitatea sa controlată a lăsat să scape şi câteva priviri directe, el nu le-a remarcat…a fost prea ocupat cu el însuşi, sau poate că au existat prea multe posibilităţi. Dezamăgită de propriul eşec, se ridică de la masă şi pleacă…

În urmă rămâne doar avortul unui flirt…poate concretul trebuie să fie hazard de prea multe ori că să capete contur. Până atunci, rămân doar doi posibili.

Sursă foto

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Melancolie…

…o stare dulce amăruie, o amorțeală a prezentului, o evocare a timpului petrecut, altfel spus, viața ta în capitole.

Nu am înțeles niciodată de ce starea de melancolie este asociată cu tristețea morbidă, cu apatia, cu depresia, ba mai mult este denumită ca fiind un soi de boală psihică, o stare patologică, o nevroză.

Când, de fapt, melancolia este doar un repaus, o evadare din dinamica cotidiană, o poposire la marginea timpului. E un fel de sală de cinema privată, cu pop-corn la discreție, unde filmul rulează cum vrei tu.

Dincolo de vizionare, melancolia reprezintă o acceptare a efemerității, a faptului că oamenii sunt pasageri în viața ta și a altora. Este o stare de sinceritate, de admitere, uneori chiar de iertare. E drept că aceste lucruri presupun adeseori și anumite schisme interioare, un fel de delir temporar, dar la finele acestora te redescoperi tot pe tine.

Iubesc melancolia de toamnă pentru că are pistrui cărămizii și miroase a scorțișoară; are aburi de intimitate, care uneori se condensează într-o ploaie  ce mă trimite la pervazul ferestrei ca să privesc oamenii și frunzele; este discretă și personală, călduță și domoală, dar totodată vie, efervescentă, plină de prospețime…e melancolia tomnatică care seamănă o nouă „primăvară”!

sursă foto

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Schisme interioare

Epuizat de propriile schisme, cu trupul spasmodic și gândurile eviscerate, simte cum ego-ul său pulsează într-un spațiu golit de armonie. Ecoul respirației sacadate îi inundă timpanele și orice alt sonor se pierde într-o insensibilitate cu tentacule.

Totul în jur îi pare lipsit de expresie și nu găsește nici un reper cu care să empatizeze. Se simte străin de proprii atomi și se gândește la incarnația sa ca la un paradox. Prea multe elemente anatomice, fiziologice și metafizice de divizat.

Toată destructurarea asta s-a transformat într-o stare prolifică de convalescență și în loc să-și recapete echilibrul pierdut, acum încearcă să se adune din molecule separate. Până se va regăsi pe sine, va continua să trăiască ca un hibrid lipsit de identitate, care se sparge și  apoi se adună…

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela