Tag Archives: hibrid

Stigmatul marionetei…

Nu își mai aduce aminte cine i-a fost creator și nici cum a ajuns în acest decor. Probabil că a fost încercarea vreunui meșter anonim și s-a născut în penumbra unui atelier, printre mirosuri de mucegai și rumeguș.

La început, mânuitorul său  îi era extrem de simpatic…îi plăcea ideea simbiozei dintre ei, îi ducea dorul când lipsea prea mult, se străduia de fiecare dată să-i facă pe plac…de fapt, nutrea pentru el o iubire ascunsă, nepermisă în breaslă…

Cu timpul a învățat însă să-și controleze sentimentele ba, mai mult, acestea au început să se estompeze, până la o indiferența greu de explicat…ajunsese să se simtă frigidă sub manevrele sale. Îi părea lipsit de har, stângaci și îl privea cu milă cum încearca să o controleze prin sistemul de sfori. Cum ea era în prim plan, pe scenă, îi simțea vanitatea în ceafă, frustrarea celui care rămâne mereu în culise…sau cel puțin așa începuse să creadă și asta o înverșuna și mai tare. Suporta din ce în ce mai greu atingerile sale deoarece o făcea să pară ceea ce era de fapt, o marionetă care poartă stigmatul unei materialități sterile fără de mâinile lui.

Nici toată strălucirea scenei, nici toată rumoarea publicului, nici toate vibrațiile și sunetele expandate, apoi repetate, nu o mai impresionau…și peste toate se propaga această ură care o mistuia continuu.

Până în ziua în care se hotărăște că vrea  să moară…

Însă cum să îți pui la cale sinuciderea când ești doar o materialitate dependentă de o alta…cum să te sinucizi când ești doar o marionetă…a încercat să nu mai răspundă la comenzi, să încurce sistemul de sfori, să devină o păpușă nefolositoare, uitată într-un colț de depozit…însă în zadar. Ea va continua să trăiască atâta vreme cât vor exista două mâini care vor dori să o mânuiască…

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Flirt…

La prima impresie, locul acesta ticsit cu lume îi pare a fi un malaxor de promiscuitate urbană. Dar, după câteva momente de adaptare vizuală, fundalul efervescent capătă o textură diafană, cu umbre şi contururi amestecate cu fum. A detectat câteva puncte critice, colţuri sonore, pline cu fanfaroni, care din când în când îi distrag atenţia cu manifestări compulsive, dar în cele din urmă reuşeşte să stabilească un echilibru fonic şi vizual în care să se simtă confortabil.

Tot acest efort de a se adapta îi accentuează starea de oboseală şi pentru câteva momente regretă faptul că a răspuns la telefon şi că a acceptat invitaţia din partea amicului său. Îi place să petreacă timp cu el, să poarte discuţii de tot felul, însă în această seară pare să îl enerveze teribil.

Şi totuşi, este acolo, cu amicul lui, printre ciorapi rupţi, tocuri înalte, mirosuri de vampe, priviri parvenite şi maniere uzurpate… aşa că face un efort suplimentar şi intră în joc. Se felicită în minte pentru capacitatea sa cameleonică, ba chiar îşi mai aduce şi câteva complimente în plus…îşi dă seama de excesul de epitete şi zâmbeşte când realizează că, de fapt, duce un exerciţiu de flirt cu el însuşi.

După câteva replici bune, amestecate cu înghiţituri duble de alcool, renunţă la acest moment incestuos şi începe să se uite în jur, lipsit de orice expresivitate interesantă…mediocritatea feţelor vizualizate îl determină să insiste şi în colţurile cele mai întunecate ale localului. Din nou rămâne surprins de bună voinţa de care dă dovadă.

În seara aceasta se simte foarte bine în pielea sa şi nu are nevoie de nimeni care să-i confirme virilitatea. Aşa că renunţă să mai caute printre chipurile de porţelan şi se antamează într-o discuţie cu amicul său. Efervescenţa gândurilor şi alcoolul îl fac să fie foarte vorbăreţ. Ce bine că şi amicul său are chef de palavre.

În tot acest timp, în mulţime, a existat un observator care i-a analizat fiecare grimasă. Deşi e convinsă că subtilitatea sa controlată a lăsat să scape şi câteva priviri directe, el nu le-a remarcat…a fost prea ocupat cu el însuşi, sau poate că au existat prea multe posibilităţi. Dezamăgită de propriul eşec, se ridică de la masă şi pleacă…

În urmă rămâne doar avortul unui flirt…poate concretul trebuie să fie hazard de prea multe ori că să capete contur. Până atunci, rămân doar doi posibili.

Sursă foto

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Un oraş între lumi

Viețile lor scoase în stradă întâlnesc zilnic alte vieţi străine; dincolo de scepticismul călătorului se afla o curiozitate intuită care îi face să fie şi mai îndrăzneţi. Versatili, foarte sonori, cu abordări diferite, îţi oferă un spectacol divers. Malaxorul stradal înghite mirosuri brute de tot felul, culori şi lumini, arome, zgomote, muzică şi claxoane.

Mulțimea efervescentă este ca un aluat uman care creşte, crește, creşte.

Structurat, ca într-un ghid turistic, oraşul acesta se împarte în monumente impresionante, riviera turcească, mâncăruri tradiţionale şi comerţ. Amestecat, aşa cum este de fapt, oraşul acesta reprezintă o experienţă inedită, uneori greu de aranjat în impresii scrise.

Bosforus, Bosforus…my friend!

La un ceai turcesc se leagă prietenii. Chiar dacă îţi oferă o ospitalitate exagerată, fiind mai degrabă un „my friend” turistic, mercantil, te bucuri totuşi de stilul conversaţional, de modul cameleonic în care se exprimă în faţa străinului, celui diferit.

Pe străzile acestui oraş graniţele spaţiului privat se dilată şi totul se împarte între oameni, mărfuri şi pisici. Spaţiul public extrem de eterogen ascunde totuşi un lucru foarte strict: pentru ei, acest spaţiu aparţine bărbatului.

Hagi, Petrescu şi Ceauşescu…

Multilingvismul stradal se exprimă prin câteva nume sonore cu care eşti apelat în funcţie de naţionalitate. Oamenii sunt curioşi să afle de unde vii, ca să îţi arate cu mândrie ce ştiu despre ţara ta. În cazul românilor, după salutul „Ce faci?”, urmează o înşiruire de nume din fotbal şi foarte rar din istorie.

Baclava, kebab, rahat, dar unde-i shaorma pitorească?

Vitrine pline cu dulciuri suculente, comerţ ambulant cu suc de rodii, cu castane, cu fistic şi alune, tonete cu kebab, mirodenii, şi câte şi mai câte. Şi peste toate un miros plăcut de narghilea şi ceai turcesc, dar nici urmă de shaorma cu de toate!

Istanbul – un oraş, două lumi

Un oraş care se descrie cel mai bine prin antonimia descrierii: public şi privat, eterogen şi omogen, nou şi vechi, analog si diferit…un oraş care oferă, iar tu eşti cel care primeşte!

IMG_8107IMG_8078IMG_8090

IMG_7774

IMG_8117

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Călătorie

Privea pe geam încercând să țină pasul cu viteza schimbării oculare. Contururi fluide, culori amestecate și detalii surprinse alcătuiau spectru pentru un tablou impresionant. Însă ochii săi prea obosiți creau lacune care lăsau tabloul nepictat.

În timp ce trupul încerca să se odihnească în scaunul așezat confortabil, mintea sa îl invada cu emoții. Nu era pentru prima dată când simțea amorțeala corpului în contrast cu entuziasmul minții. Le percepea ca pe două entități diferite, care se contraziceau, iar ea încerca în zadar să fie un bun mediator.

Pentru câteva momente, lupta celor două entități a fost întreruptă de melodia care cânta la radio. Sunetele reverberante umpleau interiorul mașinii, în timp ce trupul său percepea vibrațiile ca pe niște aburi elastici, care îi mișcau toți mușchii amorțiți.

Deși își propusese ca tot drumul să-l petreacă într-o stare de letargie ca să își poată conserva rămășițele de energia, totuși nu se simțea capabilă să își abandoneze gândurile care veneau în avalanșă. Alegea unul și insista asupra lui până la epuizare. Simțea chiar că dezvoltă un soi de incest cu gândul născut, atât de profunde erau trăirile.

Deși  drumul până la destinație s-a dovedit a fi mai degrabă un delir în mișcare, a realizat că nici nu mai conta, mintea sa călătorise înaintea trupului. Ceea ce urma, era doar o confirmare.

 Sursă foto

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Schisme interioare

Epuizat de propriile schisme, cu trupul spasmodic și gândurile eviscerate, simte cum ego-ul său pulsează într-un spațiu golit de armonie. Ecoul respirației sacadate îi inundă timpanele și orice alt sonor se pierde într-o insensibilitate cu tentacule.

Totul în jur îi pare lipsit de expresie și nu găsește nici un reper cu care să empatizeze. Se simte străin de proprii atomi și se gândește la incarnația sa ca la un paradox. Prea multe elemente anatomice, fiziologice și metafizice de divizat.

Toată destructurarea asta s-a transformat într-o stare prolifică de convalescență și în loc să-și recapete echilibrul pierdut, acum încearcă să se adune din molecule separate. Până se va regăsi pe sine, va continua să trăiască ca un hibrid lipsit de identitate, care se sparge și  apoi se adună…

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela