Tag Archives: Istanbul

Un oraş între lumi

Viețile lor scoase în stradă întâlnesc zilnic alte vieţi străine; dincolo de scepticismul călătorului se afla o curiozitate intuită care îi face să fie şi mai îndrăzneţi. Versatili, foarte sonori, cu abordări diferite, îţi oferă un spectacol divers. Malaxorul stradal înghite mirosuri brute de tot felul, culori şi lumini, arome, zgomote, muzică şi claxoane.

Mulțimea efervescentă este ca un aluat uman care creşte, crește, creşte.

Structurat, ca într-un ghid turistic, oraşul acesta se împarte în monumente impresionante, riviera turcească, mâncăruri tradiţionale şi comerţ. Amestecat, aşa cum este de fapt, oraşul acesta reprezintă o experienţă inedită, uneori greu de aranjat în impresii scrise.

Bosforus, Bosforus…my friend!

La un ceai turcesc se leagă prietenii. Chiar dacă îţi oferă o ospitalitate exagerată, fiind mai degrabă un „my friend” turistic, mercantil, te bucuri totuşi de stilul conversaţional, de modul cameleonic în care se exprimă în faţa străinului, celui diferit.

Pe străzile acestui oraş graniţele spaţiului privat se dilată şi totul se împarte între oameni, mărfuri şi pisici. Spaţiul public extrem de eterogen ascunde totuşi un lucru foarte strict: pentru ei, acest spaţiu aparţine bărbatului.

Hagi, Petrescu şi Ceauşescu…

Multilingvismul stradal se exprimă prin câteva nume sonore cu care eşti apelat în funcţie de naţionalitate. Oamenii sunt curioşi să afle de unde vii, ca să îţi arate cu mândrie ce ştiu despre ţara ta. În cazul românilor, după salutul „Ce faci?”, urmează o înşiruire de nume din fotbal şi foarte rar din istorie.

Baclava, kebab, rahat, dar unde-i shaorma pitorească?

Vitrine pline cu dulciuri suculente, comerţ ambulant cu suc de rodii, cu castane, cu fistic şi alune, tonete cu kebab, mirodenii, şi câte şi mai câte. Şi peste toate un miros plăcut de narghilea şi ceai turcesc, dar nici urmă de shaorma cu de toate!

Istanbul – un oraş, două lumi

Un oraş care se descrie cel mai bine prin antonimia descrierii: public şi privat, eterogen şi omogen, nou şi vechi, analog si diferit…un oraş care oferă, iar tu eşti cel care primeşte!

IMG_8107IMG_8078IMG_8090

IMG_7774

IMG_8117

Cu cele mai parfumate gânduri,

Ionela

Anunțuri